marți, 10 noiembrie 2009

Asa, gurita mare!


Vreau sa-ti impartasesc cateva noutati interesante despre reparatiile dentare. Multi pacienti care n-au mai fost pe la dentist de ceva vreme sunt surprinsi de cat de mult a avansat stomatologia. Nu numai ca vizitele la dentist sunt mai confortabile, dar optiunile tale in ceea ce priveste tratamentul cariilor sau a dintilor rupti, crapati sau chiar inlocuirea dintilor lipsa, au crescut exponential.

Iata o privire de ansamblu asupra doar a catorva dintre alegerile cele mai populare. Bineinteles, trebuie sa discuti cu dentistul tau situatia ta particulara pentru a putea alege impreuna optiunea optima pentru tine.

Rasinile ionomer de sticla. Ionomerii de sticla ofera multe beneficii pacientilor. Culoarea alba a acestora se integreaza bine la dintii naturali. Folosirea rasinilor pe baza de ionomer de sticla se preteaza atunci cand se face o obturatie (plomba) mica, asta deci in cazul unei carii de dimensiuni reduse cand nu trebuie indepartat mult din dintele natural. In plus, ionomerii de sticla elibereaza fluor care este benefic in combaterea cariilor dentare. In general, ionomerii de sticla nu sunt folositi la dintii unde va avea loc o forta masticatorie insemnata.

Portelanul sau ceramica. Ceramica este recunoscuta pentru translucenta alba, naturala, care o confera dintilor. Acest material versatil poate fi folosit pentru coroane totale sau partiale, fatete dentare. Ceramica este foarte rezistenta in timp dar poate zgaria si toci dintele cu care vine in contact in timpul masticatiei. Acest material isi mentine o lunga perioada de timp culoarea alba astfel incat este nevoie de o grija deosebita la dintii inconjuratori pentru a nu aparea o discrepanta de culoare intre dintii naturali si cei acoperiti cu coroane ceramice.

Sper ca ti-am deschis perspectiva asupra catorva posibilitati. Exista si alte optiuni cum ar fi ceramica fuzionta cu metal sau compozitul indirect. Acestea ar trebui sa-ti ofere un punct de plecare in discutiile cu dentistul tau in ceea ce priveste posibilitatile de tratament pe care le ai.

Cum te informezi inainte de a-ti face un tratament stomatologic? Te bazezi doar pe sfatul dentistului tau sau cauti si pe internet? Te consulti cu familia sau prietenii? Vreau sa-mi spui ce este important pentru tine atunci cand iei o decizie care priveste sanatatea ta orala.


Niciun comentariu: